Câinele galben - Georges Simenon скачать в хорошем качестве

Câinele galben - Georges Simenon

#crima #cecile #memorii #carti #cartiromana #lecturiaudio #lecturi #georgessimenon #lecturiAIonline #lecturiAIaudio #cartiaudioromana #cartiaudio #simenon #maigret Capitolul 01 Câinele fără stăpân   Vineri, 7 noiembrie, noaptea. Concarneau e pustiu. Orologiul luminos din oraşul vechi, ce poate fi zărit pe deasupra zidurilor de apărare, arată ora unsprezece fără cinci.   Mareea e în toi şi o furtună venită dinspre sud-vest face să se izbească între ele bărcile din port. Vântul dă năvală pe străzi, unde poţi vedea din când în când bucăţi de hârtie zburând la nivelul caldarâmului.   Pe cheiul Aiguillon nu e nici o lumină. Totul e închis. Toată lumea doarme. Doar cele trei ferestre de la Hôtel de l'Amiral, situat la intersecţia cheiului cu piaţa, mai sunt luminate.   Nu au jaluzele, dar abia dacă ghiceşti siluetele prin geamurile verzui. Iar vameşul de pază, ghemuit în ghereta lui, aflată la mai puţin de o sută de metri distanţă, se uită cu invidie spre întârziaţii din cafenea. În faţa lui, în rada portului, se leagănă un cabotier care a venit după-amiază să se pună la adăpost. Nu e nimeni pe punte. Scripeţii scârţâie şi o velă triunghiulară de la prova, prost strânsă, flutură zgomotos în bătaia vântului. Apoi, se aud vacarmul continuu al valurilor lovindu-se de ţărm şi un declic al orologiului, care trebuie să bată de unsprezece.   Uşa de la Hôtel de l'Amiral se deschide. Îşi face apariţia un bărbat, care continuă să vorbească un moment, prin uşa întredeschisă, unor oameni rămaşi înăuntru. Furtuna îl înşfacă, îi flutură pulpanele hainei, îi ridică melonul, pe care îl prinde la timp şi îl ţine pe cap în timp ce merge.   Chiar şi de departe, se vede bine că e vesel, nu se ţine bine pe picioare şi fredonează. Vameşul îl urmăreşte cu privirea şi zâmbeşte când bărbatul vrea să-şi aprindă o ţigară de foi. Pentru că se porneşte o luptă comică între beţiv, haina pe care vântul i-o smulge şi pălăria ce i se rostogoleşte pe trotuar. Zece chibrituri se sting.   Iar bărbatul cu pălărie melon observă o uşă cu două trepte, se adăposteşte acolo şi se apleacă în faţă. Pâlpâie o lumină slabă. Fumătorul se clatină, se agaţă de clanţa uşii.   Oare vameşul n-a auzit un zgomot străin de furtună? Nu e sigur. Întâi râde, văzându-l pe noctambul cum îşi pierde echilibrul şi face câţiva paşi în spate, atât de aplecat, încât poziţia e de-a dreptul incredibilă.   Apoi cade la marginea trotuarului, cu capul în noroiul din rigolă. Vameşul se bate cu mâinile peste şolduri ca să le încălzească şi se uită iritat la vela rebelă.   Trece un minut, trec două. Vameşul aruncă din nou o privire spre beţiv, care nu s-a mişcat. În schimb, un câine, venit de nu se ştie unde, a ajuns lângă el şi îl adulmecă.   — Abia în acel moment am avut senzaţia că s-a întâmplat ceva! Va spune vameşul în cursul anchetei.   Deplasările oamenilor care au avut loc după această scenă sunt mai greu de stabilit într-o ordine cronologică riguroasă. Vameşul se apropie de bărbatul prăbuşit, cam temător din pricina prezenţei câinelui, un animal mare, galben, care mârâie. Un felinar se află la o distanţă de opt metri. La început, vameşul nu vede nimic anormal. Apoi observă o gaură în pardesiul beţivului din care iese un lichid gros.   Atunci dă fuga la Hôtel de l'Amiral. Cafeneaua e aproape pustie. O chelneriţă stă cu coatele sprijinite de casa de marcat. Lângă o masă din marmură, doi bărbaţi îşi sfârşesc ţigara de foi, rezemaţi de speteaza scaunului, cu picioarele întinse.   — Repede! O crimă! Nu ştiu…   Vameşul întoarce capul. Câinele galben a intrat în urma lui şi s-a culcat la picioarele chelneriţei.   În aer se simte o ezitare, o spaimă vagă.   — Prietenul dumneavoastră, care a ieşit adineauri…   După câteva clipe, trei oameni se apleacă peste corpul prăbuşit, care nu s-a mişcat din loc. Primăria, unde se află postul de poliţie, e la doi paşi. Vameşul preferă să se agite. Se repede spre Primărie, gâfâind, apoi sună la uşa unui medic.   Şi repetă, fără să poată scăpa de această viziune:   — S-a clătinat pe spate, ca un beţiv, şi a făcut cel puţin trei paşi în felul ăsta.   Cinci oameni… Şase… Şapte. Ferestrele se deschid aproape peste tot, se aud şuşoteli…   Medicul, îngenuncheat în noroi, spune:   — Un glonţ tras de aproape în abdomen. Trebuie operat de urgenţă. Daţi telefon la spital.   Toată lumea l-a recunoscut pe rănit. Domnul Mostaguen, principalul angrosist de vinuri din Concarneau, un grăsan cumsecade care are numai prieteni.